GESTIONAREA INSUFICIENȚEI CARDIACE

Gestionarea bolii

Aflați despre opțiunile de gestionare a bolii


Adresați-vă medicului dvs. pentru a lua cele mai bune decizii


Când discutați cu medicul dvs., vă recomandăm să utilizați acest document care vă va servi drept ghid în cadrul conversației

Când discutați cu medicul dvs., vă recomandăm să utilizați acest document care vă va servi drept ghid în cadrul conversației

1. Detectare


În timpul unei investigații de tip ECG, electrozii (senzorii) care pot detecta activitatea electrică a inimii sunt amplasați pe piept și uneori pe membre. Prin ECG se măsoară timpul și durata fazelor electrice ale fiecărei bătăi a inimii, permite identificarea și înregistrarea prezenței aritmiilor și modificărilor de transmitere a impulsurilor cardiace.

Controalele medicale de rutină îi vor permite medicului dvs. să vă monitorizeze îndeaproape starea de sănătate și să stabilească un diagnostic precoce al insuficienței cardiace.

• Pe baza aprecierii medicului dvs. curant, vi se poate solicita o ecocardiogramă pentru a evalua care este dimensiunea inimii dvs. și pentru a verifica funcționarea acesteia. De asemenea, această investigație permite stabilirea fracției de ejecție a ventriculului stâng. Acesta se referă la capacitatea ventriculului stâng de a pompa corect sângele prin corp cu fiecare bătaie a inimii.

Fracția de ejecție a ventriculului stâng (FEVS) este procentul de sânge pompat dinspre inimă spre corp cu fiecare bătaie a inimii. Pe baza valorii fracției de ejecție, medicul dvs. va stabili cât de bine funcționează inima dvs. ca pompă.

Cum se măsoară fracția de ejecție (FE)?

Cel mai obișnuit mod de a afla valoarea fracției de ejecție (FE) este prin intermediul unei electrocardiograme. Această investigație se efectuează în mod regulat într-un cabinet medical sau în zona de diagnostic din cadrul unui spital.

Valoarea fracției de ejecție (FE) se poate schimba în timp, deci este important să fie evaluată în mod regulat de către medicul dvs., iar acesta va determina necesitatea evaluării acesteia.

Tabel cu valori tipice ale FE:

50–75%

Capacitatea de pompare a inimii este

NORMALĂ

36–49%

Capacitatea de pompare a inimii este

DIMINUATĂ

35% și sub

Capacitatea de pompare a inimii este

SCĂZUTĂ

Persoanele care au o fracție de ejecție scăzută (FE) de 35% sau mai puțin prezintă un risc crescut de stop cardiac subit (SCS) sau de moarte subită cardiacă.

O inimă sănătoasă are o valoare FE între 50% și 75%. Acest lucru indică faptul că inima pompează corect sângele și poate furniza suficient sânge oxigenat corpului și creierului. Chiar și o inimă sănătoasă nu pompează sângele în proporție de 100% de la inimă în timpul fiecărei bătăi; o anumită cantitate de sânge rămâne întotdeauna în inimă.

Luându-vă pulsul, puteți afla cât de repede vă bate inima. Dacă detectați un puls neregulat sau lent, consultați un medic.

Întoarceți una din mâini cu fața în sus. Așezați ușor degetul arătător și degetul mijlociu al mâinii opuse pe zona interioară a încheieturii mâinii, sub baza degetului mare; poziția este corectă dacă vă simțiți bătăile inimii. Numărați bătăile inimii timp de 1 minut sau timp de 30 de secunde și înmulțiți numărul cu doi.

Pulsul poate fi găsit și la gât, folosind întotdeauna aceleași degete și efectuând un proces similar cu cel descris anterior.

2. Ameliorare


Dacă suferiți de insuficiență cardiacă, puteți fi eligibil pentru un dispozitiv cardiac implantabil numit dispozitiv pentru terapie de resincronizare cardiacă (TRC).
Acesta îndeplinește 3 funcții:

Dacă medicul dvs. constată că aveți insuficiență cardiacă, această boală este în curs de desfășurare și nu se ameliorează prin administrarea tratamentului medicamentos prescris, este posibil să fiți eligibil pentru implantarea unui dispozitiv TRC.

Dispozitivul este programat cu anumiți parametri specifici, care sunt determinați de medicul dvs., luând în considerare afecțiunea dvs. specifică, pentru a ajuta în corectarea bătăilor inimii necoordonate (sau nesincronizate) și ineficiente.

Acest dispozitiv va permite medicului dvs. să vă țină mai bine sub control boala și să optimizeze tratamentul administrat pentru a controla insuficiența cardiacă. Tehnologiile actuale îi permit medicului dvs. să vă controleze și să vă ajusteze stimulatorul cardiac în funcție de patologia dvs. specifică.

3. Răspuns


Un dispozitiv pentru terapie de resincronizare cardiacă (TRC) este implantat sub piele și administrează terapii pentru tratarea ritmurilor rapide și neregulate.

Acesta îndeplinește 3 funcții:

Administrează terapii pentru tratarea ritmurilor cardiace neregulate, întrerupte sau lente.

Monitorizează în permanență inima și administrează în mod automat terapii pentru a corecta ritmurile cardiace prea rapide.

Dispozitivul administrează terapii pentru coordonarea funcției de pompare a inimii și oferă tratament pentru ritmurile cardiace rapide, neregulate sau lente.

Procedura de implantare nu necesită o intervenție chirurgicală pe cord deschis, iar majoritatea oamenilor se întorc acasă în mai puțin de 24 de ore.

4. Tratare


Menținerea unor obiceiuri sănătoase poate ajuta la prevenirea bolilor de inimă și la îmbunătățirea calității vieții.

  • Mențineți o dietă sănătoasă: Consumați fructe și legume, alimente cu conținut înalt de fibre, pește și grăsimi nesaturate, cum ar fi uleiul de măsline. Reduceți consumul de alcool și de băuturi care conțin cafeină.
  • Faceți mișcare cu regularitate: încercați să desfășurați o activitate fizică în fiecare zi timp de cel puțin o jumătate de oră.
  • Evitați obiceiurile nesănătoase, cum ar fi fumatul.
  • Verificați-vă în mod regulat tensiunea arterială: Dacă aveți tensiune arterială crescută, urmați indicațiile medicului dvs. și luați toate medicamentele prescrise conform instrucțiunilor.
  • Verificați-vă colesterolul: Verificați periodic nivelul colesterolului. Consumați mai puține alimente cu conținut ridicat de colesterol și, dacă este necesar, luați medicamente care scad nivelul colesterolului, în conformitate cu indicațiile primite de la medicul dvs.
  • Gestionați nivelul de stres: Reduceți stresul pe cât de mult posibil. Practicați tehnici sănătoase pentru gestionarea stresului, cum ar fi relaxarea musculară, respirația profundă și exercițiile fizice.
  • Tratați apneea în somn și tulburările glandei tiroide: dacă aveți apnee în somn sau tulburări ale glandei tiroide, este important să mergeți la medic pentru a le trata corespunzător.

Pentru tratarea insuficienței cardiace sunt utilizate diferite tipuri de medicamente. Medicul dvs. vă poate prescrie o combinație de medicamente (beta-blocante, anticoagulante și diuretice, printre altele) pentru a încetini progresia bolii.

Dacă insuficiența cardiacă de care suferiți este cauzată de o valvă care nu funcționează corect sau funcționează și mai rău în această situație, medicul dvs. poate lua în considerare o intervenție chirurgicală pe cord pentru a repara sau înlocui valva. Dacă insuficiența cardiacă este severă și ireversibilă, poate fi luată în considerare implantarea unui dispozitiv de asistare ventriculară sau o intervenție chirurgicală de transplant cardiac.

Consultați medicul despre opțiunile de tratament.

Păstrați o comunicare strânsă cu medicul dvs. pentru a vă monitoriza starea și a verifica dacă tratamentele funcționează corect sau dacă aveți simptome noi sau efecte secundare.

Solicitați ajutor în caz de urgență. Adresați-vă imediat medicului dvs. dacă ritmul cardiac este mai rapid decât de obicei, dacă simțiți că leșinați, dacă aveți dureri în piept sau palpitații sau dacă observați dificultăți de respirație.

Comparte esta información:

Când discutați cu medicul dvs., vă recomandăm să utilizați acest document care vă va servi drept ghid în cadrul conversației

Când discutați cu medicul dvs., vă recomandăm să utilizați acest document care vă va servi drept ghid în cadrul conversației